Anunt Diamant PFS Cleaning

PFS Cleaning Timisoara - curatenie industriala in Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Turnu Severin, Oradea, Drubeta-Turnu Severin
https://pfscleaning.ro

Cum să faci o sufragerie mică să pară mai mare

Cum să faci o sufragerie mică să pară mai mare

Detalii

Categorie
Articole casa si gradina
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
642

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Sufrageria este probabil cea mai folosită încăpere dintr-o casă, cu excepția bucătăriei. Dacă locuiești într-o casă sau un apartament cu o sufragerie mică, nu înseamnă însă că nu te poți simți confortabil. Există câteva sfaturi de care poți ține cont pentru a amenaja o sufragerie într-un mod plăcut vizual, dar și funcțional.

În primul rând poți folosi oglinzi pentru a da impresia de spațiu mai larg. Poți folosi nu doar o oglindă, ci mai multe, pe 2 sau chiar 3 pereți. Pentru un aspect armonios al încăperii, ramele tuturor oglinzilor ar trebui să fie la fel. Puteți folosi o culoare asemănătoare cu cea a pereților sau una care să fie în contrast cu aceștia. Tot pentru a da o senzație de spațiu mai mare, este indicat să folosești perdele și draperii lungi, de sus până jos. Această lungime din tavan până pe pardoseală vor da senzația de alungire a camerei.

Pentru a da o senzație de spațiu poți de asemenea folosi diferite obiecte de mobilier pentru zona de stat. O canapea cu două locuri, poate fi completată cu un fotoliu sau un scaun în stil otoman. Poți așeza și câteva perne, precum și pături de decor în culori neutre pentru un aspect mai boem. Un spațiu mic poate reprezenta și un avantaj deoarece acesta va fi mult mai intim. De asemenea, este de preferat ca în locul unei canapele sau a unui colțar de mari dimensiuni să folosești trei sau patru fotolii mai mici.

Poți separa zonele sufrageriei prin utilizarea mai multor covoare. Acestea pot avea culori diferite, însă este obligatoriu ca acestea să se complementeze. Utilizează doar lămpi care sunt agățate de tavan sau de pereți, pentru a economisi spațiu pe podea. O sufragerie cu ferestre de mari dimensiuni va părea mult mai spațioasă decât una care are ferestre mai mici. Chiar dacă sunt mici, sufrageriile care au ferestre mari, pot avea pereți colorați în culori mai închise, contrar a ceea ce știm în mod normal. Nu există nicio regulă care să te oblige să folosești doar culori neutre. Dacă îți dorești să ai un spațiu mai vesel, poți folosi culori pastel, însă este recomandat ca paleta să fie una foarte limitată. Există însă o soluție și pentru sufrageriile cu ferestre mai mici și anume alegerea unor culori mai deschise, pentru a maximiza lumina. Albul reprezintă o culoare excelentă pentru astfel de sufragerii.

Pentru a avea un spațiu atât plăcut din punct de vedere vizual, cât și funcțional, poți alege o măsuță de cafea care să aibă și spațiu de depozitare. Magazinele de mobilier pun la dispoziția clienților o mulțime de modele, așa că vei găsi o astfel de masă în cel mai scurt timp. Adaugă și niște rafturi în cazul în care nu ai deja unele. Vei putea așeza pe ele diferite elemente de decor care vor personaliza și înfrumuseța sufrageria. A avea o mulțime de decorațiuni nu trebuie să însemne că spațiul este aglomerat, dacă acestea sunt așezate cu bun gust.

Chiar dacă sufrageria este mică, nu ezita să folosești și obiecte de mobilier mai neobișnuite, precum un suport de flori sau un piedestal pe care poți așeza de exemplu o vază cu flori. Pentru un spațiu inedit, poți agăța un leagăn de tavan. Acest obiect de mobilier oarecum neconvențional a devenit de altfel foarte popular în ultimul timp. Dacă locuința este mică, nu ezita să faci din sufragerie un spațiu cu mai multe destinații, de exemplu sufragerie și birou.

Sursa foto:evo-concept.eu

Autor

  • 0Partener de afaceri

  • EM Inbound Timisoara - agentie de marketing online cu focus pe SEO. Oferim companiilor posibilitatea de a-si creste vizibilitatea in mediul online prin creare de continut unic, creare de continut si campanii pe Social Media, promovare prin campaniile de Google Ads si optimizare SEO.
  • Timisoara
  • 0770470210

Filtre

Categorie articol: Amenajari

Anunt Diamant Bucuresteni.ro - publicitate online

Este un site care doreste sa promoveze firmele din Bucuresti si nu numai, sa puna la dispozitia utilizatorului cea mai performanta harta electronica a Bucuresti-ului, si in acelasi timp sa ofere posibilitatea firmel. Oferim publicitate on-line si SEO.
https://www.bucuresteni.ro/site/publicitate/