O nouă etapă în dezafectarea constructiilor ilegale.

Detalii

Categorie
Stiri casa si gradina
Modificat
acum 3 ani si 2 luni
Vizualizari
1732

Voteaza & Distribuie

Descriere

Politie, Jandarmerie, inspectori din cadrul administratiei locale, lucrători de la S.C. Salubritate (institutie aflată în subordinea Primăriei) ajutati de utilaje grele - ifron, buldozer, tractoare cu remorci - s-au prezentat la primele ore ale diminetii la sediul societătii Californ Construction (la piciorul podului Decebal, înspre zona 300) pentru a duce la îndeplinire ordinul de demolare a activelor semnat de primarul Gheorghe Falcă. Ordinul vine în urma unor somatii înaintate administratorului societătii încă din data de 16 iulie a.c. si are la bază ocuparea unui teren ce se află, potrivit extrasului de Carte Funciară, în proprietatea Statului Român.



Teren ocupat ilegal

Aceasta este opinia primăriei în legătura cu spatiul respectiv, desi societatea cu pricina functionează acolo de ani buni, în niste imobile - ceea ce este impropriu spus pentru că ele arată dezolant - ce au folosit drept spatii de cazare pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea ultimelor blocuri din Micălaca. La fata locului, inspectorii primăriei s-au prezentat cu documente care atestă că terenul pe care îsi desfăsoară activitatea cele două societăti - S.C. Californ Construction si S.C. Cimentul Comimpex Eugenia Simăndan SRL este întregistrat în CF cu numărul 7161 si figurează ca fiind în patrimoniul Statului. Pe adresa firmelor s-a trimis câte o somatie în vederea dezafectării constructiilor cu începere de la 1 august, rămasă fără nici un efect, desi Eugenia Simăndan, administratorul societătii a semnat de primire.Prin urmare, Primăria a dispus dezafectarea silită a imobilelor din zonă, unde, conform unui proiect, ar urma să se amenajeze un loc de joacă pentru copiii din cartier.Prima încercare de demolare a unei anexe s-a soldat cu un „esec”, din cauza existentei firelor de înaltă tensiune pentru dezafectarea cărora a fost chemată o echipă de interventie de la S.C. Electrica. Abia după aceea echipele s-au apucat serios la treabă.Proteste, contestatii sisolicitări de amânareEugenia Simăndan spune că Primăria nu are nici un drept să ia această decizie, mai ales că, spune dânsa, clădirile au fost cumpărate în 1990, prin urmare se consi-deră proprietara de drept a acestora. Cât priveste terenul pe care-l ocupă, administratorul societătii ne-a prezentat o factură fiscală din care reiese că a plătit către CFR chiria pe teren, până în luna decembrie a acestui an. De asemenea, femeia spune că a trimis Primăriei o contestatie la somatia primită în luna iulie, la care asteaptă încă răspuns.„Încă astept răspunsul la contestatia mea, la care am anexat si factura de plată a chiriei către CFR. Mie nu mi-a arătat nimeni extrasul de CF în care spune că terenul apartine statului. Nu m-au anuntat că vin să demoleze, am toate actele în clădire, materiale de constructie de la furnizori, în data de 15 trebuie să plătesc salariile angajatilor. Nu se poate asa! Clădirea în care functionez am cumpărat-o cu acte în regulă, asa că am să solicit o amânare pentru clarificarea lucrurilor”, ne-a declarat d-na Simăndan.Verdictul PrimărieiDe la Biroul de presă al Primăriei municipiului ni s-a spus că nu poate fi vorba de nici o amânare, cu atât mai mult cu cât acel contract de închiriere cu CFR-ul este pe un teren agricol din Aradul Nou, ceea ce n-are nimic de-a face cu zona respectivă din Micălaca.„Ceea ce se întâmplă acolo este, de fapt, o intrare în normalitate. Firmele respective nu se află în legalitate potrivit regimului constructiilor, asa că, după mai multe somatii, s-a trecut la dezafectarea fortată. Este vorba despre 200 de metri pătrati de teren aflat în patrimoniul statului, ocupat cu diverse constructii din tablă si cărămidă. Nu contestăm contractul de închiriere cu CFR-ul, dar acolo este vorba de un alt teren”, am aflat de la Biroul de presă al primăriei municipiului.Dezafectarea începută ieri dimineată va continua si astăzi. Administratorul societătii a început să-si transporte documentele contabile, calculatoarele, mobilierul, pentru că nimeni n-a plecat urechea la rugămintea de a mai primi o păsuire, desi somatiile primite fuseseră destul de clare.De asemenea, Primăria mentionează că aceeasi soartă o vor avea toate constructiile ridicate ilegal, de pe raza municipiului Arad.