Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal Bucuresti - este un jucător important în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație, cu o experiență de peste 24 ani în domeniu.
https://euro-instal.ro

Experții spun că TOȚI fac aceste greșeli atunci când amenajează livingul - Le faci și TU?

Detalii

Categorie
Articole casa si gradina
Modificat
acum 4 ani si 2 luni
Vizualizari
1138

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Sufrageria este printre primele încăperi pe care o persoană le remarcă atunci când intră în locuința ta. Asta înseamnă că există o presiune mare de a face această cameră să arate perfect. Totuși, se pare că foarte mulți oameni se fac vinovați de erori în amenajarea livingului, greșeli care pot da impresia că spațiul este mai mic, inconfortabil și neprietenos. Află de la experți care sunt acestea și încearcă să le repari cât mai rapid.

Top 4 greșeli pe care aproape toți oamenii le fac atunci când amenajează livingul

1. Alegi un mobilier care este prea mic sau prea mare pentru încăpere
Este deosebit de important să alegi piese de mobilier care au dimensiunea potrivită. La fel de important este locul în care decizi să le așezi. Experții spun că obiectele mari înghesuite într-o cameră mică, pot face ca locul să pară chiar mai strâmt. În același timp, faptul de a integra mobilă prea mică într-o zonă spațioasă, poate dezechilibra estetica sufrageriei, făcând-o să pară neprimitoare.

Atunci când alegi canapeaua extensibilă, otomanul, scaunele și măsuța de cafea, este bine să ai în minte câteva reguli simple. În camerele largi, este potrivit să lași o distanță de 75-90 cm între piesele de mobilă. Pentru spațiile restrânse, această depărtare poate fi de doar 45 sau 60 cm.

2. Îți pui televizorul prea sus
Designul nu se referă doar la a face un loc să arate bine, ci ia în considerare și partea practică. La urma urmei, scopul este acela de a construi un spațiu în care să îți poți petrece timpul relaxat, într-un mod confortabil.

Una dintre greșelile de design pe care majoritatea persoanelor le fac, este aceea de a prinde televizorul undeva sus pe perete. Deși s-ar putea să arate bine, mai ales dacă este deasupra unui șemineu, va fi foarte inconfortabil de privit, putând cauza dureri cervicale mari. Ecranul ar trebui să fie montat în așa fel încât centrul lui să fie pe aceeași linie cu ochii tăi, atunci când stai așezat.

3. Îți așezi canapeaua lângă perete
Deși, probabil, nu te-ai gândit că ai putea să îți plasezi altfel canapeaua, se pare că atunci când alegi să o așezi fix lângă perete, camera ta poate părea mai mică. Specialiștii sunt de părere că articolele de mobilier care „plutesc” prin cameră, adică sunt așezate departe de perete, fac încăperea să arate mult mai mare. Asta, deoarece te vei putea mișca cu ușurință, peste tot prin cameră.

4. Cumperi un covor prea mic sau prea mare
Un covor prea mare va avea un aspect copleșitor în living și poate face camera să pară mai mică. În schimb, unul prea mic forțează mobilierul să fie înghesuit, ceea ce va strica echilibrul încăperii. Pentru a determina ce dimensiune ar trebui să aibă covorul ideal, este o idee bună să folosești bandă adezivă pentru a marca exact locul în care vei plasa acest element.

Încearcă să eviți cât mai mult posibil aceste greșeli. Astfel, vei avea o sufragerie în care atât tu, cât și oaspeții tăi, veți fi fericiți să vă petreceți timpul.

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com